pista noua iasi (3)Joi, 21 august 2014, a avut loc inaugurarea noii piste a Aeroportului International Iasi. Cel mai important proiect al Judetului Iasi a devenit realitate la doar un an dupa inceperea lucrarilor. Evenimentul a fost precedat de o scurta slujba religioasa si un scurt cuvant adresat de catre Inalt Preasfintia Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si Preasfintitul Petru Gherghel, Episcopul Romano-Catolic al Diecezei de Iasi. Programul a mai inclus prezentarea proiectului, aterizarea primului zbor oficial pe noua pista (cursa TAROM Roma – Iasi), un spectacol aviatic sustinut de catre echipa de acrobatie Hawks of Romania si cateva momente artistice sustinute de trupa Amadeus.

La evenimentul de astazi au participat Ioan Rus, Ministrul Transporturilor, ambasadori si membri ai corpului diplomatic, parlamentari, primari, reprezentanti ai celor mai importante firme din Regiunea de Nord-Est, reprezentanti ai bancilor si ai agentiilor de turism, membri ai comunitatii academice si ai societatii civile, lideri politico-administrativi etc. „Astazi am inaugurat cel mai important proiect al Iasului: noua pista de aterizare-decolare a Aeroportului International Iasi. Vechea pista va ramane ca si cale de rulare, iar pista noua va deservi intreaga zona de Nord-Est a Romaniei, dar si Republica Moldova si Ucraina. Aceasta realizare este cea care va permite Iasului sa se deschida cu adevarat catre lume si sa redevina o adevarata Capitala. Prin acest proiect vom aduce la Iasi noi investitii si, implicit, noi locuri de munca. Deschidem cu adevarat noi orizonturi pe care astazi nu ni le putem imagina. Toti banii pe care i-am cheltuit pana acum pentru constructia pistei se vor returna foarte rapid din bugetul Comisiei Europene, Consiliul Judetean Iasi castigand un proiect cu finantare nerambursabila in valoare totala de 56,7 milioane de euro”, a declarat Cristian Adomnitei.

Presedintele Consiliului de Administratie al Aeroportului International Iasi, Marius Bodea, a facut o scurta trecere in revista a proiectului inceput anul trecut. „A fost volum imens de lucrari, in conditii severe si intr-un timp foarte scurt. S-au excavat trei milioane de metri cubi de pamant si au fost mutati intr-un alt loc doar pentru a asigura planeitatea pistei. Am inaintat pe un teren minat, cu capturi de munitie de razboi neexplodata, care a batut orice record din tara la acest capitol. In plus, toate lucrarile s-au desfasurat sub trafic aerian continuu. Este o performanta pentru binele comunitatii. Tot ce s-a intamplat aici poate fi preluat ca model de referinta. Am fost contemporani poate cu cea mai mare desfasurare de forte de lucru si mobilizare a acestora din istoria recenta a constructiilor din Romania. Fiecare metru din aceasta noua pista ne duce spre locul in care meritam sa fim, spre punctul unde nazuintele firesti de bunastare economica vor deveni certitudini. Orice aeroport care a dezvoltat o infrastructura aeriana moderna a schimbat in bine si in mod durabil destinul acelei comunitati”, a declarat Marius Bodea.

Lucrarile la noua pista (flexibila) de la Aeroportul Iasi au inceput pe data de 7 august 2013. Asocierea Max Boegl Romania, SC Vega ’93 SRL si SC UTI Grup SA a castigat licitatia privind executia lucrarilor pentru realizarea suprafetelor de miscare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 metri. Valoarea contractului este de aproximativ 139 milioane de lei, fara TVA. Termenul initial de finalizare era de 25 de luni, in acest termen inclusa si proiectarea. Lucrarile includ realizarea pistei de decolare – aterizare, caii de rulare, extinderii platformei si a drumului perimetral, instalatiei de balizaj, canalizarii pentru ape pluviale, precum si a serviciilor de proiectare pentru toate cele mentionate anterior.

In luna decembrie a anului 2013 Consiliul Judetean Iasi a depus o cerere de finantare europeana pentru dezvoltarea si modernizarea Aeroportului International Iasi. Proiectul are o valoare totala de 56,7 milioane de euro, obiectivele majore propuse a fi realizate fiind proiectarea si executia lucrarilor pentru realizarea suprafetelor de miscare aferente unei piste noi, cu lungimea de 2.400 metri (contract aflat in derulare), extinderea suplimentara a platformei parcare aeronave si constructia unui nou terminal de pasageri, de trei ori mai mare decat cel existent. In luna feburarie a acestui an, proiectul a fost declarat eligibil de catre Autoritatea de Management a Programului Operational Sectorial – Transport (AM POS-T). La sfarsitul lunii mai, AM POS-T a trimis la Bruxelles aplicatia Aeroportului International Iasi. La mai putin de 24 de ore dupa ce a fost transmisa de AM POS-T la Bruxelles, Comisia Europeana a comunicat admisibilitatea cererii de finantare depuse pentru dezvoltarea si modernizarea Aeroportului International Iasi. Saptamana aceasta va fi depusa la AM POS-T prima cerere de rambursare a platilor deja efectuate.

pista noua iasi (1)

pista noua iasi (2)

pista noua iasi (4)

pista noua iasi (5)

pista noua iasi (6)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *