linii de tramvai modernizate iasi

Agenda municipală: modernizări de străzi, reparaţii la şcoli, reabilitări de monumente

Municipalitatea ieşeană va dezvolta o serie de ample investiţii în acest an. Astfel, sume importante din bugetul local vor fi alocate mai multor lucrări de infrastrucură, vizate fiind toate cartierele.

Renovări ale infrastructurii stradale

Declanşat în luna aprilie, procesul de reabilitare al străzii Vişani va fi încheiat în aceeaşi lună a anului viitor. Tot până în aprilie 2017 ar trebui finalizată şi strada Petru Culianu (Popas Păcurari), în acest caz lucrările începând în luna mai a acestui an. Valoarea totală a lucrărilor la cele două artere este de 5,8 milioane lei. De asemenea, în următoarele două luni sunt programate mai multe licitaţii privind modernizarea unor artere importante din Iaşi. Astfel, pe 23 iunie va avea loc o licitaţie pentru modernizarea a 20 de străzi, iar pe 6 iulie cea privind modernizarea bulevardului Cantermir şi a străzii Gheorghe Asachi. Şi strada Splai Bahlui Mal Drept ar urma să fie reabilitată. Un număr de 11 societăţi şi asocieri au depus oferte la licitaţia organizată de municipalitate pentru reabilitarea străzii. Contractul a fost evaluat iniţial la 44,4 milioane lei, ofertele depuse la licitaţie fiind cuprinse între 22,6 milioane lei şi 32 milioane de lei. Lucrările prevăd scoaterea căii de rulare pentru tramvaie de pe tronsonul Podul de Piatră – Podu Roş, în loc urmând să fie amenajată o nouă stradă, cu sens unic. Proiectul vizează refacerea infrastructurii pe tronsoanele şoseaua Naţională – Podu Roş (885 metri), Podu Roş – Pod Tudor Vladimirescu (1,2 km), Pod Tudor Vladimirescu – Pod Metalurgie (1,2 km), Pod Metalurgie – Pod Sfântul Ioan (1,6 km) şi şoseaua Naţională (1,1 km), de la intersecţia cu bulevardul Nicolae Iorga şi până la intersecţia din Podu Roş. Totodată, vor fi îngropate în subteran şi cablurile de pe ambele părţi ale străzii. Lucrările ar urma să dureze doi ani.

Reabilitări de monumente istorice

O altă investiţie importantă este cea din cimitirul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Lucrările au început în luna aprilie şi vizează extinderea împrejmuirilor, asfaltarea aleilor, montarea de sisteme de supraveghere, precum şi extinderea sistemului de iluminat. Valoarea totală a lucrărilor este estimată la suma de 5,9 milioane lei, lucrările urmând a se finaliza peste 7 luni. Extinderea iluminatului în cartierul Grădinari este un alt proiect aflat în atenţia municipalităţii. Lucrările au fost demarate în luna aprilie, întreaga reţea urmând a fi dată în folosinţă peste 3 luni. Valoarea totală a lucrărilor este de 287.000 de lei.

Din luna martie au început lucrările de consolidare a Crucii lui Ferentz. Acestea trebuie finalizate până la sfârşitul anului. Monumentul vechi de trei secole va suporta şi un proces de restaurare, toate lucrările fiind supervizate de o echipă de specialişti ai Academiei Române, echipă care efectuează şi cercetarea arheologică. Valoarea estimată a lucrărilor este de 375.000 de lei. În curând, vor fi racordate mai multe unităţi de învăţământ la sistemul centralizat de termoficare. Pe această listă se află Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” şi grădiniţele cu program prelungit 21 şi program normal 7, ambele din cartierul Alexandru cel Bun, cu program prelungit 24, din cartierul Mircea cel Bătrân, şi cu program prelungit 27, din cartierul Dacia. De asemenea, documentaţia pentru racordarea altor patru unităţi de învăţământ se află în pregătire la Primărie.

Modernizări în cartiere

În baza unui contract mai vechi şi aflat încă în derulare, au fost efectuate modernizări de alei şi trotuare pe bulevardele Alexandru cel Bun şi Cantemir, precum şi pe străzile Decebal şi Roman Vodă, o atenţie specială urmând a se acorda zonei Tătăraşi, acolo unde se vor executa lucrări de racordare a zonelor de alei cu cele de stradă, deja modernizate. Totodată, săptămâna aceasta a avut loc semnarea contractului de modernizare şi reabilitare a aleilor şi trotuarelor din cartiere, operaţiune ale căror costuri se cifrează la aproximativ 5,5 milioane de lei şi care va acoperi lucrări de modernizare a aleilor pe o suprafaţă de 50.000 de mp şi de montare a 10.000 de metri liniari de borduri. Constructorul este compania Symmetrica din Suceava.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *