Palas Mall

Angajatori de Top si show pentru prichindei, in weekend-ul 24-26 octombrie 2014, la Palas Iasi

Palas MallIn acest sfarsit de saptamana, ansamblul Palas le propune iesenilor si nu numai o agenda incarcata cu evenimente aparte. Cei aflati in cautarea unui job sunt asteptati la Angajatori de Top, pasionatii de relaxare pe malul apei sunt invitati la Pescia, iubitorii obiectelor cu patina timpului pot vizita Targul de Arta si Antichitati, iar prichindeii se vor distra intr-un show cu mici vedete si la teatru de papusi.

Vineri si sambata, 24 si 25 octombrie 2014, in intervalul orar 10.00 – 17.00, Atriumul Palas Mall va gazdui targul de cariera Angajatori de Top. Toti cei aflati in cautarea unui job care sa le puna in valoare abilitatile si pregatirea vor putea consulta peste 1.200 de oportunitati de cariera oferite de cei peste 30 de angajatori prezenti. Pentru posturile vacante pot aplica atat cei cu experienta, cat si studentii sau cei entry-level. Angajatori de Top le ofera posibilitatea de a interactiona cu specialistii in recrutare si profesionistii in domeniul lor de interes, care le vor da sfaturi despre cum pot evolua in cariera lor. Cei interesati pot participa la cinci workshop-uri si conferinte, unde vor afla informatii despre etapele procesului de selectie a angajatilor si cum pot realiza succese in plan profesional si personal. In plus, candidatii au la dispozitie standul CV Clinic pentru a-si imbunatati CV-ul si pentru a completa un test vocational care sa ii ajute in identificarea jobului potrivit.

Printre companiile participante se numara si Iulius Management Center, cel mai mare dezvoltator si operator autohton de centre comerciale de tip mall din Romania. Cei care vor sa se alature echipei de specialisti in mall management sunt asteptati sa aplice pentru posturile disponibile si vor avea sansa de a-si dezvolta cariera.

De vineri pana duminica, piateta centrala a parcului Palas va deveni locul de desfasurare a celui mai mare festival din Romania dedicat pestelui. Pescia este locul in care pescarii si amatorii de preparate marine isi dau intalnire cu producatori si firme de profil. Timp de trei zile, iesenii se vor delecta cu delicii culinare din peste: zacusca, varza calita, mici, salata de icre, ciorbe, sushi si multe alte preparate savuroase. In plus, cei pasionati vor putea participa la demonstratii sustinute de bucatari profesionisti, unde vor invata secretele gatirii produselor marine. La eveniment vor fi prezenti nutritionisti si profesori de biologie, care vor explica beneficiile consumului de peste. Targul va fi deschis publicului vineri si sambata intre orele 10.00 si 18.00, iar duminica vizitatorii pot veni in intervalul 10.00 – 16.00. In cadrul evenimentului se organizeaza si o tombola cu premii specifice prepararii pestelui.

Pentru iubitorii obiectelor care spun povestile trecutului, de vineri pana duminica, la etajul 1 al Atriumului se desfasoara Targul de Arta si Antichitati. Colectionari din toata tara vor expune piese cuceritoare prin unicitatea si valoarea lor. Ceasuri, portelanuri, numismatica, filatelie, mobilier, articole reprezentative pentru culturile altor tari, bijuterii, tablouri, accesorii si decoratiuni, toate cu o puternica semnificatie, vor putea fi admirate si cumparate la targul de antichitati.

Vineri, de la ora 18.00, cei mici sunt asteptati la un show cu si despre copii. In Atriumul Palas Mall se filmeaza prima editie a emisiunii concurs „Cine stie ce?”, la care participa elevi ai scolilor iesene. Spectacolul include probe de cultura generala si aptitudini, jurizate de micile vedete locale: Yannis Litcaneanu, castigatorul trofeului „Next Star”, Carina Adochitei, medaliata la competitiile de dans sportiv, si Ionica Dumbrava, care cucereste cu vocea ei. Alaturi de acestia se va afla Bobi, membru al trupei „Fara Zahar”. De atmosfera distractiva se vor ocupa Alexia Urtoi si Big Boys Band.

Duminica, de la orele 11.00 si 17.00, in zona Intersport, copiii vor fi publicul unui nou spectacol de teatru de papusi.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *