Apusenii din Rosia Montana

Dinspre Moldova spre Ardeal

Apusenii din Rosia MontanaDe ceva timp, nu chiar mult, m-am mutat la Sibiu. Am lasat capitala culturala a tarii pentru Capitala Culturala Europeana din anul 2007. Nu pot spune ca a fost cea mai grea despartire, dar nici cea mai usoara. Timp de sase ani de zile Iasul a fost orasul meu de suflet, orasul in care am venit sa studiez ca student, am continuat si studiile, si lucrul, am terminat studiile, dar am continuat sa raman in Iasi si sa lucrez. Si eram convins ca voi face asta mult timp de-acum inainte. Dar niciodata nu stii ce iti rezerva viitorul. Si asa este: mai o despartire de prietena, mai mutatul in alta parte a orasului, un conflict cu sefii de la munca, mai o indragosteala si uite asa te trezesti ca intr-o zi ai bagajul pregatit si astepti sa urci in microbuz sa pleci la 400 de kilometri distanta si acolo sa incepi o alta viata. Lasi in spate oameni pe care i-ai cunoscut, locuri si localuri, tot felul de obiective turistice – dar pe care le gasesc la un click distanta, pe  presaonline.com – oportunitati si multe amintiri. La 400 kilometri distanta te asteapta alti oameni, mai putin cunoscuti (dar pentru care speri ca exista tot timpul din lume pentru a ajunge sa ii cunosti) si aventuri la care nici nu te astepti.

Si trebuie sa fac o precizare: desi, paradoxal, imi place sa calatoresc, din varii motive (atat care tin de timp, cat si de serviciu, dar si de partea financiara), in ultimii ani nu prea am reusit acest lucru, iar zona Ardealului nu am mai vazut-o din 2007 (si atunci prea putin: ceva din Hunedoara si, ceva mai mult, din Salaj). Asa ca am ajuns in Sibiu, intr-o joi,  putin trecut de 12 noaptea. Vineri, sambata si duminica au fost zile pline, cu program incarcat de dimineata pana tarziu in noapte, cu ocazia unui festival de poezie tanara. Luni a fost zi de odihna, de facut planuri si bagaje, iar marti, dis de dimineata, a mai urmat un drum, Sibiu – Alba Iulia – Gura Rosie – Rosia Montana. In Alba Iulie nu mai fusesem, la fel cum nu vazusem Apuseni si localitatile motilor. Alba Iulia, oras al Unirii, mi s-a parut interesant, poate nu la fel ca Iasului, puternic centru administrativ si cultural sau ca Sibiul, oras turistic si foarte curat, dar cert este ca orasul Unirii este unul interesant. Desi nu au fost decat cateva ore de periplu prin oras si o amanare pe ultima suta de metri a unei rezervari la Hotel Cetate-cel mai frumos din Alba Iulia, stand pe o terasa la o bere si o cafea, nu am putut sa nu aflam parerea motilor cum ca Alba Iulia ar trebui sa fie capitala Romaniei si nu „porcaria aceea de Bucuresti, plina de munteni neciopliti”. Dupa cele cateva ore, am continuat traseul spre Rosia Montana, cu un scurt popas prin Abrud, un oras la fel de interesant ca toate orasele din Ardeal ce pastreaza in zidurile lor istoria. De Rosia Montana, un loc binecuvantat si blestemat in acelasi timp de catre Dumnezeu nici nu mai zic, la fel cum nu voi spune, de aceasta data, nimic despre lupta dintre activisti si simpatizantii proiectului minier marca Rosia Montana Gold Corporation. Despre toate acestea, intr-o postare viitoare.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *