Fara odihna si in zilele de concediu

OLYMPUS DIGITAL CAMERADupa o saptamana de munca, singurul lucru pe care vrei sa il vezi si sa il simti este weekend-ul. Uneori nici aceasta dorinta nu se poate indeplini, mai ales ca pe langa serviciul obisnuit mai ai si un soi de job part-time. Si ma refer strict la cazul personal: de luni pana vineri, plec de acasa la 8.00, ajung acasa la ora 18.00 (aici intervine programul de munca plus timpul petrecut pentru a ajunge la serviciu si inapoi).  Dar cum ziua are 24 de ore, nu 10, acasa urmeaza si alte lucruri, nu doar odihna si relaxarea. Deseori ma promptesc si cate 6 ore in fata calculatorului lucrand la proiectele personale.  Deja ai 16 ore, teoretic raman 8 ore, fix cat ti-ar trebui pentru un somn odihnitor. Dar omul mai mananca, mai face un dus, mai interactioneaza cu alti oameni, astfel incat raman maximum 5 ore pentru somn.

Apoi urmeaza weekend-ul, iar daca e vineri, nu te pui la somn odata cu gainile, ci stai pana spre dimineata. Dormi cateva ore, apoi te trezesti pentru ca proiectele personale nu tine cont ca e ziua ta libera. Si asa ajungi, practic, sa lucrezi 7 zile din 7. Normal ca in astfel de conditii, weekend-ul nu este de ajuns, iti doresti concediu. Si iata-ma, vineri dimineata, intr-o zi in care mi-am propus sa dorm pana ma satur, avand un weekend prelungit (patru zile, nu doar doua), ma trezesc inainte de ore 9.00 pentru ca pe strada mea … nu a rasarit soarele, ci tot felul de utilaje care spargeau de zor strada. Iasul asta devine un santier tot mai mare, tot mai enervant si care tinde spre nesfarsit. Ar fi normal ca santierele deschise sa se mai si inchida, prin finalizarea proiectelor, dar uite ca sunt santiere deschise de trei ani, cu doi ani de intarziere a receptiei lucrarilor si nimeni nu face nimic pentru a remedia asta.

Si da, jur ca de ceva timp, cand trec pe langa santiere, le pun gand rau, atat autoritatilor, muncitorilor, cat si utilajelor. Nu o data mi-am dorit sa cada un asteroid pe un santier unde se schimba liniile de tramvai sau sa vina un tsunami care sa spele tot orasul asta de praf, macar sa se defecteze un utilaj, sa se blocheze bratul unei macarale, sa se rupa un dinte excavator (mai ales ca nu cunosc medici stomatologi care sa rezolve problema). Dar se pare ca universul nu imi da ascultare si nimic din ce mi-as dori nu se intampla.

Si asa ma trezesc eu ciufut si in zilele mele de concediu. Poate ar trebui sa ma mut pe o insula pustie.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *