pericolul corporatist

Pericolul corporatist

pericolul corporatistA trecut deja mai bine de o luna de la demisia mea din corporatie. Am stat un an in acea firma de IT, capital 100% romanesc, o firma in care am vazut cat de greu este sa faci profit pe o piata in care concurenta este acerba si trebuie sa vii cu preturi mici si servicii de calitate pentru a supravietui. Am invatat multe intr-un an de zile, un an in care nu prea am stiut ce este aceea odihna, ce este relaxarea. Stiam doar de job si de proiectele de dupa job, stiam ca am treaba mereu, ca trebuie sa am treaba mereu. Iar acum, dupa 5 saptamani in care nu sunt angajatul nimanui, in care ma trezesc cand vreau si adorm cand vreau, in care daca vreau si am ce lucrez sau nu, vad lucrurile putin altfel. Este foarte fain sa faci freelancing, dar este si dificil. Acum vad doua solutii: fie ma angajez din nou intr-o firma, fie incerc sa intru in legalitate si sa continui pe acest drum in care seful meu sunt eu si clientul, dar nu patronul. Inca am mici dubii in legatura cu directia pe care sa o urmez. Dar inca putin timp de relaxare si poate voi lua decizia potrivita si benefica mie.

Acum sunt ceva mai relaxat, am mai mult timp pentru mine si prieteni, mai mult timp sa scriu si sa citesc, mai mult timp in care sa lucrez la proiectele de viitor. Am scapat de frustratile ce incepeau sa se acumeleze cat am fost angajat. Am scapat de oboseala cronica si de senzatia ca mi-este mereu somn. Am scapat de dorinta de a-mi achizitiona o masa de masaj portabila pe care sa ma intind ori de cat ori ma intorc de la birou rupt de oboseala.

Si-mi vine in minte un pasaj din Michel Houellebecq, din „Extinderea domeniului luptei”, un roman in care prima parte (romanul are trei parti) este scrisa parca special pentru corporatisti (ce, noi credeam ca ideea de corporatie este una noua, dar Huellebecq publica romanul in urma cu 20 de ani si este la fel de actual si astazi):

„Problema e ca nu-i destul sa traiesti dupa regula. E drept, izbutesti (uneori la mustata, la limita, insa in mare izbutesti) sa traiesti dupa regla. Platesti impozitul la zi. Achiti facturile la termen. Nu iesi niciodata fara act de identitate (sau fara micul portvizit special pentru carduri!…). Cu toate astea, prieteni nu ai.”

E doar un pasaj din zecile de pagini ce ar merita reproduse pentru a-mi sublinia ideea. Personajul lui Houellebec aproape ca innebuneste, intra in depresie. De ce? Din cauza stilului de viata corporatist in principal. Asa ca inaintate de job, inainte de toate grijile cotidiene, sa nu uitam de noi.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *