cross pentru educatie

Peste 149.000 de lei, donați pentru îmbunătățirea educației ieșene!

Sâmbătă, 9 aprilie, 2000 de ieșeni au participat la Cros pentru Școli, pe stadionul municipal „Emil Alexandrescu”. 1.333 de ieșeni, dintre care, 350au fost copii, au alergat pentru Educația ieșeană. Peste 1000 de persoane s-au implicat direct, ca să îmbunătățească experiența elevilor din județ. Ieșenii au făcut ei înșiși fundraising și au donat mai mult de 149.000 de lei pentru implementarea a 21 de proiecte școlare

Cros pentru Școli este cel mai mare eveniment sportiv de îmbunătățire a Educației prin participare civică, în Iași. Aflat la a doua ediție, de două ori mai mulți ieșeni s-au implicat de data aceasta, față de anul trecut, ca să ofere o experiență memorabilă elevilor din județ. Deși și-au propus să strângă100.000 lei pentru Educația ieșeană, au ajuns să mobilizeze peste 149.000 de lei, care vor fi donați pentru proiectele școlare înscrise la Cros. 

62 de echipe de alergători, alături de alergătorii individuali și de ambasadori, au adunat ei înșiși resurse, timp de o lună, pentru proiectele educaționale pe care voiau să le vadă transformate în realitate. „La noi, la serviciu, am făcut bake-sale-uri și am adunat foarte repede, destul de mulți bani. Am vândut în scop caritabil fresh-uri și, chiar râdeam, că nu te mai poți duce la bucătărie fără să ai portofelul la tine, fiindcă am organizat și un bazar caritabil. Fiecare dintre noi a adus haine și alte obiecte funcționale, dar de care nu aveam nevoie și pe care le-am vândut colegilor ca să strângem fonduri pentru proiectul pe care l-am sprijinit. Era nostim, fiindcă, practic, mergeai la cumpărături fără să pleci de la locul de muncă”, povestește Iulia Weingold, care a alergat sâmbătă la Cros pentru Școli. Iulia este pasionată de produse cosmetice hand-made și a organizat, la rândul ei, un Lavorator. Participanții au învățat să-și facă singuri creme și săpunuri, pe care le-au primit în schimbul unei donații pentru proiectul susținut de Iulia. 

„După ce s-a născut fiul meu, mi-am dat seama că viața comunitară înseamnă viață personală. Nu poți să crești un copil într-un vid, orice i-ai oferi. Mediul te afectează. De asta trebuie să te implici, să creezi o lume mai sănătoasă, în care să se dezvolte copiii tăi. Beneficiile investiției se întorc automat și către tine, atunci când îmbunătățești viața socială a unui oraș”, explică Elena Manolache, părinte. 

În ultimii ani, ieșenii s-au apropiat tot mai mult de acțiunea directă. Sunt tot mai dispuși să creeze ei înșiși, prin colaborare, realitățile de care vor să aibă parte. Cu ceva timp în urmă, tendința generală era să se implice numai în situații de criză, prin donații care făceau diferența dintre viață și moarte, în cazuri excepționale. Participarea la evenimente precum Cros pentru Școli, care urmăresc dezvoltarea societății civile prin participare directă și colaborare, arată că Iașul se înscrie pe linia orașelor smart, în care locuitorii acționează împreună ca să ridice calitatea vieții urbane și sunt sensibili la schimbarea pe termen lung. 

„Vreau să mă implic social în viața Iașului. Dar n-aș lua, de exemplu, o masă sau haine unor copii. Masa o termină și dispare imediat din viața lor. Aș vrea să fac ceva care să nu le fie de folos doar pe moment. Aș vrea să-i ajut să crească, să se dezvolte, să le ofer o experiență pe care să poată construi în continuare”, explică Diana Dumitriu, de la HEG, sponsorul principal al evenimentului. 

Cros pentru Școli a fost un prilej prin care ieșenii au experimentat ce înseamnă să practice comportamente care dezvoltă societatea, sporind capitalul de empatie, creativitate și spiritul de inițiativă. Câștigătorii individuali și în echipă, de la Cros pentru Școli, au primit 29 de premii gândite să le răspundă nevoii de dezvoltare personală prin experiențe, iar nu prin consum. 

Evenimentul este organizat anual de Fundația Comunitară Iași și a fost transmis în direct de Radio Impact FM.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *