Swimathon iasi iulie 2016

Peste 160.000 de lei, mobilizați la Swimathon Iași

Până pe 2 iulie, timp de o lună, ieșenii care au participat la Swimathon Iași, au adunat stoluri de bufnițe pentru îmbunătățirea Educației ieșene, Egalitatea de șanșe, Cultură și Dezvoltare Comunitară. Au populat cu ele, arborele de potențial al Iașului, ca să creeze ei înșiși realități mai bune. Fiecare stol a însemnat resurse pentru cele 29 de proiecte înscrise anul acesta la Swimathon. În total, au mobilizat 165.597 lei pentru creșterea Iașului.

Sâmbătă au înotat în Ștrandul Municipal, în numele cauzei pe care au susținut-o. În total, au parcurs 2.368 lungimi de bazin, adică 118.4 kilometri, sub ghidajul lui Lucian Liciu, instructorul de înot și salvamarul oficial al evenimentului. Au fost încurajați de Andrei Giurgia, amfitrionul evenimentului.

Anul acesta, 322 de înotători au intrat în rolul Liber-Vânătorilor de Resurse, în timp ce 71 de ieșeni au devenit Liber-Culegători de Resurse. Au făcut ei înșiși fundraising, ca să adune fonduri pentru implementarea celor 29 de proiecte.

Cu toții au organizat târguri de bunătăți făcute în casă, bazare caritabile, licitații, concerte și seri cinematografice, ca să adune resurse pentru dezvoltarea Iașului. Fiecare ieșean care a contribuit cu o donație, a devenit Rezervor de Realitate. a

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *