cerere-in-casatorie

Povestea inelului de pe degetul sotiei mele

Poate ca inainte ma intrista toamna si venirea iernii. Dar cu anii s-a schimbat situatia. Iubesc fiecare anotimp si, chiar daca sunt nascut vara, am inceput sa invat sa iubesc si iarna. Cu ani in urma iarna insemna doar frig si iar frig. Acum inseamna mai mult de atat. Inseamna sarbatorile de iarna si drumurile de la Sibiu la Botosani, strabatand Carpatii, asteptand revederea cu familia. Dar iarna mai inseamna ceva pentru mine.

Acum doi ani, la inceputul lunii noiembrie, mi-am gasit primul job in Sibiu, cel de librar. Eram de trei luni mutat aici si nu aveam un venit stabil, ci doar banii pe care ii produceam cu blogul. Dar prin luna septembrie o prietena m-a anuntat ca s-ar putea sa se elibereze un loc in libraria in care lucreaza. A trecut si luna septembrie, iar in octombrie mi-a spus sa trimit un CV pe mail-ul librariei. Dupa doua-trei zile am fost sunat de coordonatoare si invitat la o cafea. A fost un soi de dragoste la prima vedere, coordonatoarea a vazut ca intre mine si librarie exista o chimie. Acum, cand ma gandesc, la cum s-au desfasurat lucrurile, realizez ca am avut si mult noroc. Au mai trecut inca vreo doua saptamani si apoi am semnat actele si am inceput lucrul. Multi s-au mirat ca un tip abia venit in Sibiu a fost acceptat intr-o librarie unde zeci de alti oameni isi doreau un post. Dar norocul a fost de partea mea. Spre finalul lunii noiembrie imi minteam prietena ca trebuie sa plec mai repede sau sa ma intorc mai tarziu de la serviciu. Nu era frumos din partea mea, dar intentiile erau altele. Urma sa primesc primul meu salariu aici si am inceput sa caut un inel de logodna pentru ca am stiut de cand ne-am cunoscut ca ea este persoana alaturi de care vreau sa imbatranesc.

Pana sa incep sa caut un inel discret, dar rafinat nu stiam care sunt preturile pentru inelele de logodna. Nu mai trecusem prin situatia asta, asa ca domeniul era o necunoscuta. Peste tot mi se parea ca inelele fie erau prea sofisticate, fie avea prea multe pietricele, fie pietricica era prea mare. Cu o zi inainte sa iau salariul am gasit un magazinas pe o strada mai putin circulata unde am vazut mai multe modele care mi-au placut. Vanzatoarele erau foarte amabile, dar mi-au pus o intrebare care mi-a dat sah-mat. M-au intrebat de marime. La fel, nu stiam ca inelele-s pe marimi (e la minte cocosului, dar nu mai cumparasem niciodata un inel, nici de argint, nici altfel). Le-am zis ca se rezolva a doua zi, mai ales ca nu aveam banii la mine. A doua zi, la ora 16.00 trebuia sa imi intre banii in cont. Am gasit o scuza tampita ca ma duc sa ma intalnesc cu un prieten (pe atunci chiar nu puteam spune ca aveam prieteni in oras) si am pornit spre bancomat. Dau interogare sold, scot banii, vad ca-s cam putin, ma uit in portofel la banii pe care i-am scos cu cateva zile mai devreme de pe blog si am zis ca s-ar putea sa fie ok. Am mers la magazin din nou, putin emotionat, am ales inelul (luasem un inel de acasa sa vad marimea), vanzatoarele mi-au spus ca daca e prea mare se poate ajusta, si m-am pornit spre casa. Ea avea meditatii. M-am asezat pe banca din fata vechii Primarii, mi-am aprins o tigara si brusc am inceput sa revad tot felul de imagini din anii dinainte, dar si de dupa ce-am cunoscut-o. M-am emotionat si mai mult. Am ascuns cutia intr-un buzunar si am pornit spre casa. Ajung acasa si o intreb daca nu vrea sa iesim la un suc. Imi imaginam ca mergem in centru, la o cafenea cu stil si acolo ii dau inelul. Dar ea era obosita, asa ca ne-am oprit in primul local, o pizzerie intunecata si plina de mirosuri. Am comandat ceva de mancare si de baut si la un moment dat …. nu mai stiu ce s-a intamplat, atat eram de emotionat, dar stiu ca ea a acceptat si ca anul acesta, in februarie am fost si la Starea Civila. Nu a fost cea mai romantica cerere in casatorie, dar a fost momentul nostru unic si de necrezut.

Si povestea continua 🙂

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *