universitatea uaic iasi

Renovări importante la clădirile principale ale Universității

În această vară, au fost demarate procedurile pentru două intervenții importante asupra clădirilor Universității. Este vorba despre clădirea principală – Corpul A, respectiv Corpul B – clădirea ce găzduiește facultățile de Biologie, Geografie și Geologie și FEAA. Ambele reparații vor viza acoperișurile clădirilor, dar la Corpul B este vorba despre o lucrare de amploare redusă, ce are ca obiectiv doar câteva porțiuni unde au existat inflitrații în anii anteriori.

De o mult mai mare amploare va fi reabilitarea acoperișului Corpului A al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care nu a fost schimbat de cel puțin 50 de ani. Până la sfârșitul anului 2017, se prevede a fi înlocuit întreg acoperișul clădirii cu o tablă nouă, de culoare închisă. Reabilitarea acoperișului este necesară atât pentru eliminarea zonelor de infiltrație din clădire, protejarea lucrărilor de consolidare din aripa vestică a universității, cât și pentru aspectul estetic al uneia dintre cele mai cunoscute clădiri ale Iașului.
Deocamdată, urmează să se scoată la licitație proiectul necesar obținerii autorizației de construcție. Lucrările efective urmează a fi începute tot în acest an și finalizate în 2017. Finanțarea lucrărilor va fi realizată cu bani de la bugetul de stat.

Casa Universitarilor, prioritate pentru investiții

Pe lângă aceste lucrări, unul dintre obiectivele principale ale anilor următori va fi redeschiderea Casei Universitarilor. În perioada imediat următoare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” va demara procesul de atribuire a studiului de fezabilitate. Pentru a asigura transparența totală și un interes cât mai mare din partea firmelor de profil, atribuirea se va face prin intermediul SEAP – Sistemul Electronic de Achiziții Publice, chiar dacă suma prevăzută nu este atât de mare încât acest lucru să fie obligatoriu. Soluția aleasă va fi una care să pună cu adevărat în valoare clădirea de patrimoniu. Proiectul de fezabilitate va fi elementul principal pentru lansarea următoarei etape – realizarea proiectului pentru reabilitarea Casei Universitarilor. Proiectarea ar urma să fie demarată până la sfârșitul anului 2016.

Se deschide Librăria Editurii Universității „Alexandru Ioan Cuza”

Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) va inaugura oficial librăria de la parterul Corpului B al UAIC, acolo unde a fost librăria S.C. Sedcom Libris S.A., la deschiderea anului universitar 2016-2017.
Însă, publicul larg poate vizita și achiziționa publicații începând cu data de 15 septembrie 2016.
Peste 120 de titluri academice și 30 de reviste și periodice științifice sunt editate și tipărite anual la Editura Universității. Vânzarea acestora se face în acest moment exclusiv pe baza comenzilor online, prin poștă, cu plata ramburs, ceea ce presupune un timp mai mare de livrare către beneficiari și costuri suplimentare suportate de Editura Universității. În acest context, deschiderea acestei librării ar facilita accesul publicului la volumele editate de această instituție.
Conducerea Editurii Universității consideră că „pentru popularizarea activității academice a autorilor noștri și în folosul contactului direct al studenților cu cartea academică, redeschiderea efectivă a librăriei se dovedește a fi o necesitate”.
Între anii 2000-2006, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a beneficiat de un spațiu de librărie la intrarea sudică a corpului A. Activitatea librăriei a fost suspendată odată cu începerea lucrărilor de consolidare a clădirii, fiind relocată în depozitul Editurii din Corpul E al Universității.
Librăria Editurii și-a reluat activitatea în anul 2009, în Corpul R, dar în 2010 s-a decis suspendarea activității și relocarea cărților în depozitul Imprimeriei Editurii Universității din spatele corpului B. În toată această perioadă, distribuția și vânzarea cărților s-a făcut prin intermediul distribuitorilor externi, prin comenzi online pe site-ul Editurii sau direct la depozitul acesteia.

28 de proiecte intrate în competiția de finanțare a cercetării fundamentale și de frontieră

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a trimis 28 de propuneri pentru proiecte de cercetare fundamentală și de frontieră, ce urmează să fie finanțate la nivel național. Propunerile de cercetare vizează domenii diverse de investigare științifică și sunt propuse în parteneriat cu numeroase instituții din țară. Dintre cele 28 de propuneri, 8 proiecte sunt coordonate de profesori din UAIC, iar în 20 de proiecte Universitatea este partener.
Proiectele au putut fi depuse la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFSCDI) până la mijlocul lunii iulie, o primă etapă de selecție urmând să aibă loc până în luna septembrie inclusiv. La nivel național, au fost depuse în total 177 de proiecte.
Fondurile din cadrul liniei de finanțare „Cercetare fundamentală și de frontieră” sunt destinate cercetătorilor, din România sau din străinătate, implicați în elaborarea de proiecte ce demonstrează complementaritate și aduc valoare adăugată în dezvoltarea de noi direcții de cercetare, contribuie la descoperiri importante, dezvoltă în mod original modele, teorii și metode deja cunoscute, abordându-se complex o clasă de probleme. Proiectele trebuie să fie elaborate de două sau mai multe echipe, partenere la nivel național sau internațional, dintre care cel puțin una din România.
Obiectivele programului sunt:
dezvoltarea cercetării fundamentale în domeniile în care România și-a stabilit priorități naționale prin SNCDI 2020;
creșterea performanțelor calitative și îmbunătățirea vizibilității internaționale a rezultatelor științifice în domeniile în care România are potențial de cercetare și în care au fost obținute rezultate comparabile cu cele ale țărilor UE – creșterea contribuției României la dezvoltarea Spațiului European al Cercetării (ERA);
dezvoltarea domeniilor în curs de apariție în care România are interes să desfășoare activități de cercetare științifică de frontieră, cu contribuții la dezvoltarea tehnică și tehnologică și la îmbunătățirea calității vieții;
adoptarea standardelor internaționale de evaluare pentru proiectele de cercetare fundamentală.

Primele rezultate ale selecției de proiecte vor fi anunțate în luna septembrie. Proiectele ar trebui să înceapă în primăvara anului 2017.

51 de studenți din afara UE vor studia la UAIC prin Programul Erasmus+ în primul semestru al anului academic 2016-2017

În primul semestru din anul universitar viitor, Universitatea  „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va găzdui 51 de studenți din țări partenere programului Erasmus+ din afara Uniunii Europene. Aceștia vor beneficia de un stagiu de studiu de un semestru finanțat de către UAIC prin intermediul Programului Erasmus+ Țări Partenere; studenții selectați au ales să studieze în domeniile litere, economie și psihologie. Țările din care vin cei mai mulți studenți sunt Bosnia-Herțegovina (11), Serbia (8), Albania și Maroc (câte 5).
Prin același program, au fost selectați 52 de profesori vizitatori pentru a susține, fiecare, minimum opt ore de curs în fața studenților UAIC.
De asemenea,10 studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza”, majoritatea de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, vor fi studenți Erasmus+ în primul semestru al anului universitar 2016-2017 într-o țară din afara Uniunii Europene. Studenții ieșeni au ales ca destinații de studii universități din Japonia, SUA, Canada, Coreea de Sud, Israel și Bosnia-Herțegovina.
Acesta va fi cel de-al doilea semestru în care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” va primi studenți internaționali prin intermediul programului Erasmus+ Țări partenere. În semestrul al doilea al anului universitar recent încheiat au studiat la UAIC 60 de studenți din diverse țări din afara Uniunii Europene, printre care se numără: Republica Moldova -16, Ucraina -11, Georgia-8, Israel și Kazahstan câte 5 studenți.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *