In ultima vreme am fost foarte ocupat, de la mutatul intr-un alt apartament, la diferitele evenimente care au avut loc, totul facand sa ma defazez putin in legatura cu timpul. Dupa ce am avut consecutiv 3 weekend-uri prelungite, parca mi-e din ce in ce mai greu sa inteleg ca programul de munca este de luni pana vineri, nu de marti pana joi. Trebuie ca in cel mai scurt timp sa imi revin cu picioarele pe pamant, sa mai las euforia deoparte.
Abia acum imi dau seama ca tocmai este perioada aceea din an in care au loc examenele de Bacalaureat si sustinerea lucrarilor de licenta. Pentru cei ceva mai mari urmeaza cea mai frumoasa perioada a anului: concediul, in timp ce pentru cei mici urmeaza vacanta mare, probabil la fel, cea mai asteptata perioada a anului, in care joaca este cuvantului cheie si lipsa grijilor. Banuiesc ca acum, in timpul vacantei mari, cresc activitatile celor care ofera servicii precum cei de la www.clubuldisney.ro: animatie, coregrafii, dansuri, spectacole, pinata, tot felul de jocuri, cu masinarii de facut baloane sau cu costumase identice cu ale personajului animat. Cel putin asa mi s-ar parea cel mai firesc, ca in perioada in care copiii sunt liber, si nu este vorba despre o saptamana sau doua, ci de aproximativ 3 luni, sa incerci sa ii diversifici programul, de la mersul la bunici, la cel intr-un orasele de distractie sau mutand distractia acasa. Este una dintre variantele cele mai ok, chiar si in privinta pretului, mai ales ca acest lucru se poate face intr-un sfarsit de saptamana, la curtea unui parinte, dar cu participarea unui grupusor de copii. Astfel ar fi toata lumea castigata, atat cei mici care se vor distra de minune, cat si cei mari care ar putea respira linistiti un weekend, fara a trebuie sa stea toata ziua cu ochii pe copii si, pana la urma, sa socializeze linistiti.
Si asa mi-am dat seama ca de fapt noi nu crestem, ca ramanem copii, chiar si atunci cand avem proprii nostri copii. Ba mai mult, ne dorim, tanjim si plangem dupa toate etapele frmoase ale copilariei. Eu, unul, as da fara regrete serviciul, rata de la banca, chiria, facturile si tot ceea ce mi se intampla pentru a fi din nou copil, sa nu ma intereseze decat binele meu si nimic altceva.
Acestea cred ca este unul dintre marile paradoxuri ale vietii: toata copilaria ne dorim sa crestem mari, sa ne bage lumea in seama si in serios, iar cand se intampla acest lucru, ne dorim, de fapt, copilaria.
Si exista momentul acela in viata in care chiar reusesti sa dai din nou in mintea copiilor. Dar pentru asta, trebuie sa fii bunic pensionar. Atunci, stilul de viata seamana tot mai mult cu al unui copil. Pana si motivele de bucurie, atat la copii, cat si la batrani seamana, la fel si inocenta, si privirea, si tot. Cam asa este viata: mereu ne dorim ceva, altceva fata de ceea ce avem si ceea ce suntem. Si poate ca aici sta si frumusetea ei.