Miercuri, pe 11 ianuarie 2017, o expediţie de nouă alpinişti români, cu ghidul Ovidiu Popescu (52 ani, tatăl celebrelor fete-alpiniste Geta şi Coco Popescu) în frunte, s-a deplasat pe calea aerului tocmai la Mendoza, în Argentina, pentru o expediţie unică pe vârful Santinelei de Piatră (Aconcagua, 6.962 metri altitudine).

Alături de Ovidiu Popescu, se vor afla, printre alţii, bucureştenii Mihai Marinescu, George Brad şi jurnalista Eliza Niţescu, braşovenii Bella Gulacsi şi Erik Gulacsi (tatăl şi fiu), Radu Matei (din Piatra Neamţ), dar şi ieşeanul Daniel Constantin Popescu (40 ani). Acesta a terminat liceul la Roman şi apoi a urmat Facultatea de Electroenergetică la Iaşi, fiind inginer, dar şi un alpinist renumit al traseelor montane din toată lumea. Marţi, 10 ianuarie 2017, la sediul Primăriei Municipiului Iaşi, alături de consilierul pe probleme sportive Ionel Popa, alpinistul Daniel Popescu a purtat o discuţie cu primarul Mihai Chirica, primind de la acesta din urmă un steag al municipiului Iaşi, care va fi arborat la 6.962 metri altitudine, pe celebrul masiv Aconcagua.”Am fost întâmpinat de domnul primar Mihai Chirica cu nişte cuvinte extrem de frumoase, rostite din suflet şi care mi-a urat mult succes în expediţia mea şi a colegilor pe muntele Aconcagua. Cu această ocazie vreau să promovez oraşul Iaşi în lume, să trec în palmaresul local şi acest eveniment sportiv, care va dura trei săptămâni”, a declarat Daniel Popescu, care a mai spus: “După cum ştiu eu, de 10 ani, nici un ieşean nu a mai fost pe vârful Santinelei de Piatră din Aconcagua, care poate fi escaladat doar în luna ianuarie. Am spus însă aşa ceva fără să mă laud, dar cred că este adevărat ce menţionez. În altă ordine de idei, alpinismul aduce sănătate şi este un sport foarte bun pentru copii. Te schimbă total ca om, deoarece pe un munte sunt multe obstacole. Câteodată, nu poţi să treci de aici până aici şi faci doar 10 paşi pe minut. Când revii acasă, viaţa este alta, deoarece dispar problemele de zi cu zi şi rămân doar cele majore. Se privesc problemele mici ale vieţii de la mai mare distanţă, după ce te izbeşte de problemele mari de pe munte!”.
Ieşeanul Daniel Popescu va ajunge în Argentina pe calea aerului, schimbând patru avioane, pe ruta Iaşi – Bucureşti – Londra – Buenos Aires – Mendoza.
La Mendoza va fi întâmpinat de o companie locală de ghidaj pe munte, conform legilor din Argentina. Acea agenţie asigură informaţii utile celor care vor să urce pe Aconcagua şi şerpaşi, care în limbajul local se numesc “porteri”, dar ghidul de bază rămâne românul Ovidiu Popescu. Expediţia pe renumitul masiv muntos din Argentina este efectuată sub egida Clubului Sportiv “Montan Altitudine” din Braşov.

DAN TEODORESCU (Curierul de Iasi)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *